O vacanță revigorantă în inima Europei

Magic Holiday | August 2022

După opririle în Italia și Franța, urmează o pauză de destindere completă și revitalizare în Elveția.

Detoxifierea este cea mai bună cale prin care putem oferi trupului nostru ajutor: tratamente, cure și proceduri non-invazive redau energia și vitalitatea și ne revigorează pentru a putea reveni la o viață activă. Activități în aer liber, diete sănătoase și personalizate, proceduri holistice, sfaturi pentru o alimentație echilibrată și diversificată, îndrumări pentru îmbrățișarea unui stil de viață sănătos, toate completate și pigmentate cu momente de relaxare și răsfăț - acestea sunt propunerile centrelor de detoxifiere din întreaga lume. Însă, în cadrul La Prairie toate acestea sunt încorporate într-o ședere unică, personalizată până la cele mai mici detalii, într-o locație de 5 stele și o atmosferă de excepție.

Situată în inima Europei, în cea mai spectaculoasă și cosmopolită zonă elvețiană, la Montreux, pe malul lacului Leman (Riviera elvețiană), La Prairie este perla turismului de detoxifiere și SPA elvețian, și una dintre cele mai importante trei destinații din lume de recuperare și revitalizare a trupului și minții. Complexul beneficiază de o poziționare privilegiată, cu o priveliște extraordinară asupra lacului ce formează granița dintre Franța și Elveția, într-un climat unic în lume, fiind așezată în mijlocul unui parc somptuos. În apropiere, se află portul Basset și promenada Montreux-Vevey, deosebit de pitorească. Complexul MediSpa La Prairie cuprinde castelul de secol XIX integral restaurat, clinica, vile și hoteluri de 5 stele, centre de diagnostic și tratament, piscine, bazine pentru hidro și thalassoterapie, un splendid parc natural, terase și restaurante care servesc cea mai fină și rafinată bucătărie gourmet, pregătită exclusiv cu produse proaspete locale.

Meniurile sunt atent supravegheate de echipa medicală de nutriționiști care urmăresc prin programe personalizate de alimentație păstrarea sau atingerea unei greutăți potrivite pentru fiecare oaspete. La Prairie totul se încadrează în filozofia generală unde unicul obiectiv este combaterea efectelor înaintării în vârstă, păstrarea vitalității, calității vieții și frumuseții pentru cât mai mult timp. Clinica este încă de la înființarea sa considerată lider în programe de recuperare, detoxifiere, revitalizare și păstrare a tinereții. Fie că alegeți o abordare clinică (pluridisciplinară, cu specialiști în medicină generală și paramedicină, în recuperare medicală, chirurgie estetică, medicina minții, a somnului, stomatologie, dermatologie și imagistică) sau una de tip medi/spa (programe personalizate de detoxifiere, recuperarea energiei vitale, restabilirea echilibrului interior, îmbunătățirea siluetei și aspectului pielii), un control medical amănunțit cu analize de laborator complete este primul pas în evaluarea ta.

Ulterior, în baza rezultatelor se întocmesc programele de sejur complete (cu perioade de relaxare, activitate fizică, proceduri medi/spa, program personalizat de alimentație, de somn, anti-stres și de hidratare). Echipa medicală și personalul sunt specialiști cu reputație internațională și sunt în permanență informați despre evoluția și rezultatele tale în baza monitorizărilor - discrete - pe tot timpul șederii, iar experții în Spa și Wellness te vor răsfăța, având la discreție întreaga celebră linie de produse cosmetice și de frumusețe La Prairie.

Întâlnirile private, recomandările și soluțiile personalizate de păstrare a sănătății interioare și exterioare sunt de mare ajutor pentru a prelungi starea de bine dobândită aici. Numeroase atracții turistice, culturale, istorice și artistice înconjoară domeniul La Prairie, precum sunt Château Chillon, podgoriile Vevey, muzeul și magazinul Nestle. De asemenea, vei putea vizita Gruyères, un splendid castel cu un orășel medieval care deține secretul celebrelor iaurturi dulci și a brânzei Gruyère, sau festivalul internațional de Jazz sau de Comedie.

Așadar, La Prairie este alegerea perfectă pentru a opri trecerea timpului sau, de ce nu, pentru a da timpul înapoi!

Abonare Newsletter

Dacă un singur „travel cocktail” nu e de ajuns, abonează-te la Newsletter-ul nostru QUIZZ FIZZ unde răspundem la întrebări - formulate și neformulate - , te informăm cu privire la tot ce e nou în materie de călătorii, deschidem un dialog cu tine pe tema poveștilor de drum și îți facem surprize plăcute.